Inovația care poate ține pandemia sub control: e spionaj în masă sau măsură eficientă?

de: Ciprian Ioana
25 05. 2020

Multe Guverne au apelat la tehnologie pentru a încerca să stopeze răspândirea noului tip de virus sau măcar pentru a avea o vedere de ansamblu. Numai că linia dintre eficiență și supraveghere în masă e extrem de subțire.

Marea Britanie e una dintre țările afectate grav de pandemia de coronavirus. Însuși premierul Boris Johnson a fost testat pozitiv și a petrecut câteva zile în spital până să se vindece. Acum, oficialii caută soluții pentru a avea o vedere de ansamblu asupra modului în care se răspândește virusul.

Presa britanică scrie despre un proiect extrem de ambițios al Ministerului Apărării de la Londra, care vrea să vină cu un sistem super puternic, care să adune date de la alte aplicații care monitorizează simptomele specifice noului tip de virus. E un proiect ce poartă numele de cod Project Oasis și care cu siguranță va ridica multe întrebări legate de viața privată a cetățenilor britanici.

Guvernul britanic vrea să pună mâna pe datele cetățenilor

Baza de date centrală pe care oficialii britanici vor să o gestioneze ar putea ajunge să fie una uriașă, cu date culese de la cel puțin 10 aplicații dezvoltate în Marea Britanie pentru monitoriza evoluția virusului. Aceste aplicații adună date de la utilizatori legate de eventuale simptome, dar și informații legate de locație, stări, vârstă și comportament.

Unele aplicații care vor oferi date către Guvern culeg doar date generale, însă altele pun la dispoziție și diverse chestionare care au fost completate deja de zeci de mii de cetățeni britanici. În acest context, volumul de date care va ajunge la Guvern e unul uriaș.

Inițiatorii proiectului susțin că aceste date le vor oferi epidemiologilor indicii importante despre cum se răspândește virusul și astfel se poate crea o așa-numită hartă națională a persoanelor infectate sau care riscă să fie infectate. Numai că cei care apără drepturile omului cred că proiectul încalcă grav viața privată. Una dintre aplicații, spre exemplu, adună date despre locul de muncă, adresele unde se deplasează și frecvența cu care folosesc mijloacele de transport în comun.

Practic, știe tot ce faci în fiecare moment al zilei.

E o dezbatere alimentată și de refuzul Google și Apple de a oferi acces la aceste date. Cele două companii au dezvoltat tehnologia necesară monitorizării persoanelor infectate, dar au îndemnat Guvernele să vină cu propriile aplicații pentru a o pune în practică. Asta pentru că cei doi giganți insistă că vor să-și protejeze datele utilizatorilor și nu vor să le dea mai departe guvernelor, tocmai pentru ca acestea să nu fie folosite abuziv.